Fluturele monarh îşi începe viaţa sub forma unui ou, depus de femela adultă pe o frunză de Ceara Albinei, Asclepias syriaca. Are dimensiunea unei gămălii de ac. Când oul eclozează, între 3 şi 12 zile mai târziu, apare o larvă (sau omidă) foarte mică, de forma unui viermişor, având dungi galbene, albe şi negre, opt perechi de picioare scurte şi groase pentru a se târî şi organe bucale pentru a mesteca frunze, activitate pe care o face cu lăcomie. Însă doar frunzele de Ceara Albinei; nici o altă plantă nu este bună. Ceara Albinei are o sevă albă şi lipicioasă foarte toxică pentru alte animale, dar care nu afectează omida în nici un fel, cu excepţia faptului că face corpul acesteia, la rândul lui, foarte toxic pentru prădători de genul păsărilor, cărora le-ar putea surâde o omidă la micul dejun. Şi păsările, neavând minte scurtă, ştiu că e bine să o lase în pace.
Omida creşte pe măsură ce mănâncă. În curând devine prea mare pentru propria piele, aşa că pielea crapă, şi din ea se târăşte afară omida cu o piele nouă, mai mare, cu spaţiu pentru creştere. Aceasta este ceea ce omida face timp de aproximativ două săptămâni: manancă frunze, creşte, năpârleşte, mănâncă şi mai multe frunze, creşte şi mai mult, năpârleşte. Va face asta de cinci ori.
În final se opreşte din mâncat, găseşte un loc ferit, se atârnă cu susul în jos, îşi toarce un cocon de mătase şi năpârleşte pentru ultima oară. Dar, de data aceasta, din fosta piele nu mai iese o omidă, ci un pachet compact, fără picioare, fără ochi şi fără părţi corporale vizibile, numit pupă, învelită într-o crisalidă. Nu este colorată ca omida, ci este verde-deschis cu puncte galben-aurii.
Nu se mai observă alte mişcări, dar în interior este multă mişcare. Inima continuă să bată, iar restul organelor seamănă cu un jeleu verde, în timp ce întreaga masă se transformă într-o creatură complet diferită. Culoarea verde se întunecă, devine maronie. Pentru un observator neinformat, pachetul poate părea mort. Dar, gradual, culoarea se modifică pe măsură ce crisalida devine clară, şi pot fi observate zone portocalii şi negre, culorile fluturelui adult.
În final, după aproximativ două săptămâni, crisalida se desface şi se iveşte un fluture adult. Are şase picioare lungi, o gură de forma unui tub lung şi curbat, proboscis, folosit pentru a ajunge în flori pentru a bea nectar, şi două perechi de aripi scorojite, care însă se extind rapid pe măsură ce lichidul din corp este pompat prin venele acestora. În timp ce se extind, fluturele bate din aripi cu ajutorul noilor muşchi pentru zbor, până ce se usucă, astfel încât aripile întinse complet să fie rigide, pregătite pentru a zbura.
În scurt timp fluturele îşi ia zborul înspre cer, şi îl putem găsi în grădina cu flori a cuiva, bând nectar prin proboscisul său curbat sau zburând jos, în căutarea unei perechi, pentru a lua tot acest ciclu de la capăt.
