Vol. VII • 1984 • v07n4p24 http://www.creationism.org/romanian/HuangTi_ro.htm
Huang Ti – Scrierea chineză şi popularea Chinei după potop
Roy L. Hales
Tradus de: Lionel Mischie
Huang Ti – Scrierea chineză şi popularea Chinei după potop
Roy L. Hales
Tradus de: Lionel Mischie
| Geneza 11:1-9 indică faptul că între marele potop şi sosirea lor pe teritoriul actual, chinezii trebuie să fi petrecut ceva timp în Sumeria („ţara Şinear”). Cel puţin o legendă chinezească antică sugerează faptul că Huang Ti, fantasticul „Împărat Galben”, şi-a condus poporul afară din vest, în timp ce un neam primitiv, numit Miao, care acum trăieşte în sud-vestul Chinei, spune că a sosit în China înaintea lui. Proeminenţa acordată lui Huang Ti în genealogiile antice, adaugă substanţă acestor legende.
Zece din primele caractere ale scrierii chinezeşti, T'ien Kan sau „tulpinile cereşti”, se presupune că au fost dezvoltate în timpul domniei lui Huang Ti, dar de fapt arată foarte asemănător cu înscrisul sumerian din perioada Uruk/Jemdet Nasr. Mare parte a legendei Împăratului Galben pare să îşi aibă rădăcinile în călătoria iniţială a chinezilor – afară din Sumeria (Orientul mijlociu), după potopul lui Noe. |
China & East Asia |
Clasicele deal şi mare
Mulţi cercetători credeau cândva că Împăratul Galben i-a condus pe chinezi spre ţinutul lor actual: îşi bazau teoriile pe un text din dinastia Han timpurie (202BC - 9AD) intitulat „Clasicele deal şi mare”. Totuşi, în mod tradiţional, această carte a fost privită ca o „poveste curioasă”, şi numai după ce cercetătorii chinezi au intrat sub influenţa vestică Shan Hai Ching a devenit popular.1 Acest fapt, împreună cu absenţa oricărui indiciu al unei origini vestice în textele anterioare, i-a făcut pe mulţi cercetători actuali să respingă din start Shan Hai Ching. Totuşi, mai mulţi factori tind să susţină caracterul istoric al acestei tradiţii:
(1) u avem decât mici fragmente ale literaturii chinezeşti existente înainte de dinastia Han. Cum Shan Ha Ching pretinde a descrie tradiţii antice, avem prea puţin material cu care să-i testăm credibilitatea. Scepticii au probabil dreptate în a crede că mare parte a textului său este de origine târzie, însă rămâne posibilitatea clară ca unele dintre ideile din text să provină din antichitate;
(2) apariţia indiciilor cu privire la originea vestică în literatura chineză, care în mod tradiţional dispreţuia toate lucrurile străine, este suficient de ciudată pentru a nu fi luată în seamă;
(3) cum am spus mai devreme, Miao pretind să fi ajuns primii în China; 2
(4) Tradiţia chinezească tinde să susţină că primul război din istoria lor a avut loc atunci când Împăratul Galben i-a învins pe Miao. Din punctul de vedere al cronologiei, este interesant de observat că în multe înregistrări, conducătorul chinezilor nu a devenit Împăratul Galben decât după victorie;
(5) Împăratul Galben este strămoşul oricărui împărat chinez în următorii 2500 de ani. Există legende ale unor conducători anteriori, dar relaţia lor cu generaţiile ulterioare este foarte slabă; au existat şi împăraţi ulteriori, dar niciunul dintre ei nu va revendica mai mult de o fracţiune din descendenţii imperiali pe care i-a avut Huang Ti. Fiecare împărat din perioada imediat următoare, şi dinastiile care au urmat, Hsia (2205-1766 BC), Shang (1766-1112 BC) şi Chou (1111-256 BC), au descins din Huang Ti (vezi genealogia anexată). El practic apare ca strămoş al naţiunii chineze.
T'ien Kan (sau „Tulpinile cereşti”)
Zece dintre primele caractere ale scrierii chinezeşti, „tulpinile cereşti”, se presupune că au fost dezvoltate de unul din slujitorii lui Huang Ti. Numele şi formele acestor caractere au fost păstrate de tradiţie. Pentru forma a cinci dintre ele avem corespondenţi ce apar în însemnările de pe ceramica neolitică chinezească (vezi imaginea anexată). Este de înţeles de ce apar aşa de puţine dintre semnele acestea, din moment ce numai 40 de forme de însemnări pe ceramică au supravieţuit până în timpurile moderne. Dacă lăsăm loc unor uşoare modificări, înclinarea lui „I”, poziţia inversă a lui „Wu”, liniuţele adăugate la sfârşitul lui „Kuei”, formele acestor caractere pot fi privite ca păstrate cu acurateţe. Totuşi, aşa cum a arătat Kiang Kang-hu în 1935, numele acestor caractere sunt „de neînţeles în limba chineză. Aceeaşi termeni sunt adesea scrişi cu alte caractere în diferite locuri. Par a fi cuvinte de origine străină, traduse în chineză pe baza modului de pronunţare.” 3
T'ien Kan par sumeriene
Formele caracterelor T'ien Kan sunt foarte asemănătoare cu înscrisul sumerian din perioada Uruk/Jemdet Nasr (Tabel 1). (Cum sumerienii adăugau o inclinare cu 90 de grade semnelor lor în această perioada, pentru o mai buna comparare am adăugat încă o coloană în care simbolurile Uruk/Jemdet Nasr pot fi ajustate - graficul 2). Cu posibila excepţie a lui „Hsin”, se poate explica cu uşurinţă provenienţa caracterelor chinezeşti din cele sumeriene. „Chia” este practic identic cu caracterul Uruk numit 234. „I” este mai degrabă o scriere liniară a lui 450. „Ping” nu este decât o exprimare mai compactă a lui 692. „Ting” este L 405. Dacă iei jumătate de cerc din 444, obţii „Wu”. „Chi” este 864. „Keng” exprimă o idee similră cu 386, deşi forma Y a fost eliminată de pe laturi şi pusă în centru. „Jen” este 515 simplificat. „Kuei” este doar figura 878, cu liniuţe adăugate la capete. Nouă din cele zece caractere T'ien Kan pot fi explicate ca derivând din scrierea sumeriană iar însemnele de pe ceramica neolitică par a fi nişte forme intermediare. Este exact ceea ce ne-am aştepta să găsim, dacă T'ien Kan chiar îşi au originea în Sumeria.
Concluzie
Cu multe sute de ani mai târziu, chinezii urmau să dea dovadă de o mândrie egocentrică în propria lor cultură, combinată cu o închinare la împărat şi dispreţ pentru tot ce este străin. Aceasta a dus la abandonarea tradiţiilor cu privire la existenţa unei țări anterioare şi o rescriere a tuturor istorisirilor ca având loc în cadrul chinezesc. Putem arăta spre epopeea potopului chinezesc care este unică între multele tradiţii mondiale cu privire la potop, prin faptul că „Noe” al lor a cucerit apele potopului: Yu, Noe al lor, era împărat şi şi-a asigurat victoria cu ajutorul unui pământ magic obţinut din cer. În aceste circumstanţe, nu este de mirare că mult mai târziu chinezii au privit legenda originii vestice a lui Huang Ti ca o „poveste ciudată”, însă este remarcabil faptul că o astfel de poveste a supravieţuit. Dacă luăm în considerare că această istorisire este în acord cu tradiţia Miao şi că Huang Ti este practic strămoşul chinezilor în genealogiile antice, ea pare a avea un remarcabil caracter istoric (vezi tabelul 3). Numele caracterelor chinezeşti dezvoltate în timpul domniei sale par a fi derivate străine, iar simbolurile în sine sunt asemenea celor din era sumeriană Uruk/Jemdet Nasr. Scriptura explică această situaţie destul de simplu: întreaga omenire a trăit în Sumeria după potop. Nu putem decât presupune că legendele lui Huang Ti includ amintirile călătoriei chinezilor spre est.
NOTE DE SUBSOL
1 Kiang Kang-hu, T-ai Yu Chul Chi Chinese Civilisation (Shanghai: Chung Hwa Book Co., 1935) p.4.
2 See Roy L. Hales, "Archaeology. the Bible and the Postflood Origins of Chinese History." Creation Social Science and Humanities Quarterly, Winter 1983 or Hugo Bernatzek, Akha and Miao (1970) p.15.
3 Kiang Kang-hu, p.6.
NOTE DESPRE ILUSTRAŢII SAU FIGURINE
Simbolurile T'ien Kan luate din Chang Kwang-chih. `T'ien Kan: a key to the history of the Shang," David T. Roy and Tsuen-hsuin Ts len (eds), Ancient China: Studies in Early Civilisation (Hong Kong: The Chinese University Press, 1978).
Simbolurile neolitice din Chang Kwang-chih, The Archaeology of Ancient China (New Haven & London: Yale University Press, edition of 1977) figures 51 and 129.
Figurinele neolitice luate din: (1) Adam Falkenstein, Archaische Texte Aus Uruk (Berlin, 1936), nu au decât o denumire numerică precum 234, (2) G.A. Barton, Origin and Development of Babylonian Writing (Leipzig, 1913) reprodus în L.A. Wedell, The Aryan Origin of the Alphabet (Hawthorne, Cal.; Christian Book Club of America, edition of 1968), acest semn e desemnat B 78. El apare şi în imaginea 62 a lui Hans Jensen, Sign. Symbol and Script (London: George Allen & Unwin Ltd, 1970). (3) S. Langdon Pictrographic Inscriptions from Jemdet Nasr (Oxford University Press, 1928) fig. designated L 405.
|
|
 |
|